RFID şi autoclave

Sistemele RFID cu purtătoare de date robuste (tag-uri) le permit utilizatorilor din industria alimentară şi a hranei pentru animale să eficientizeze procesele dificile

 

Cu sistemul RFID BL Ident, Turck oferă o soluţie flexibilă de identificare pentru utilizarea chiar şi în aplicaţii dure, precum autoclavele. Purtătoarele de date robuste şi reinscriptibile facilitează paşi de procesare mai eficienţi şi sisteme de urmărire uniforme  – crescând semnificativ timpii de funcţionare şi deschizând astfel noi posibilităţi de raţionalizare a procesului de producţie.

  • Purtătorul de date robust rezistă în timpul procesului în autoclavă

Temperaturile ambientale ridicate de până la 140 °C, umiditatea şi presiunile ambientale crescute nu sunt factori favorabili pentru componentele electronice. De fapt, autoclavele sunt unele dintre cele mai dificile aplicaţii din industria alimentară şi a a hranei pentru animale  dintr-un motiv întemeiat: autoclavele gătesc mâncarea sau hrana animalelor foarte eficient şi, în acelaşi timp, conservă produsele ambalate. Doar un sistem de urmărire şi identificare care oferă informaţii despre fiecare etapă de producţie le permite utilizatorilor să integreze complet această aplicaţie dificilă în lanţul lor de producţie. Doar o soluţie de identificare robustă şi flexibilă permite funcţionarea unui sistem de de urmărire şi identificare uniform.

Avantaj: RFID

Un avantaj important al identificării prin radiofrecvenţă (RFID): Transmisia datelor prin unde electromagnetice e mai puţin predispusă la influenţele de mediu. În vreme ce etichetele tipărite pot fi afectate de condiţiile dure din autoclave, etichetele RFID speciale sunt dispozitive de citire mobile şi robuste, care permit identificarea cu radiofrecvenţă chiar şi în condiţii dure.

Urmărire şi identificare

Conform cu reglementarea UE  178/2002 – care spune că "Identificarea alimentelor, a hranei,  a animalelor de la care se obțin produse alimentare şi a tuturor substanţelor încorporate în alimente trebuie să fie disponibilă în toate etapele de producţie, de procesare şi distribuţie [şi] operatorii trebuie să aplice sistemele şi procedurile adecvate"– Turck oferă componentele corespunzătoare pentru sistemul său RFID, BL ident.

Pe lângă purtătoarele de date acoperite cu sticlă (TW-R4-22-B128) pentru temperaturi de până la 140 °C, BL ident se compune din capete de citire/scriere robuste (chiar şi pentru zone de spălare), produse de conectare adecvate industriei alimentare şi soluţii de fieldbus şi interfaţă pentru tablouri electrice (BL20) sau direct în câmp (BL67). Astfel, sistemul complex de identificare le permite utilizatorilor din industria alimentară şi a hranei să-şi identifice produsele intermediare şi finite în orice moment – fără a ţine cont de condiţiile de mediu.

Pachet complet

BL ident nu numai că îi ajută pe utilizatori să facă paşii individuali de procesare mai eficienţi, ci facilitează conceptul de urmărire şi identificare – reducând timpii morţi şi costul total. Fixate pe containere sau cărucioare, purtătoarele de date cu protecţie IP68 pot rămâne cu obiectele în timpul procesului de producţie datele relevante pot fi reţinute şi recuperate automat înaintea fiecărui pas de procesare, după fiecare pas de procesare sau la finalul lanţului de producţie, astfel încât utilizatorul să poată accesa un protocol de procesare complex care să verifice tot procesul de producţie. Astfel, transmisia complet automatizată a informaţiilor între etichete, capete de citire/scriere şi sistemul de control de nivel superior face ca întreg lanţul de producţie să fie sigur.

Select Country

Turck worldwide