Turck îşi completează portofoliul cu o gamă cuprinzătoare de encodere

Portofoliu complet de encodere

02/11 – Turck îşi extinde gama de senzori cu encodere de diferite tipuri şi modele

Pentru a oferi clienţilor săi soluţia de senzori ideală, Turck îşi completează portofoliul cu o gamă  cuprinzătoare de encodere. Acum, compania oferă encodere magnetice şi optice rotative pentru toate categoriile, de la cele incrementale la cele absolute cu o singură tură, absolute multitură, la cele analogice. De aceea, Turck are un portofoliu cuprinzător, din care utilizatorul poate să aleagă cea mai potrivită soluţie pentru aplicaţia respectivă.

Turck oferă noile encodere în diverse calibre. Pe lângă modelul standard de 58 mm, există modelele miniaturale între 24 mm şi 37 mm, precum şi modelele pentru alezaje mari de până la 100 mm. Datorită construcţiei mecanice robuste şi carcasei compacte turnate, encoderele nu sunt afectate de modificările de temperatură, de şocuri şi de vibraţii. Dispozitivele cu protecţie IP67 – modelele speciale pentru utilizare în zona marină au protecţie  IP69k – acoperă un domeniu de temperatură de -40 până la +105 °C.

Encoderele de la Turck sunt disponibile în diverse soluţii de până la 36.000 de impulsuri pe minut (incremental) şi 24 biţi (absolut). Când vine vorba de conexiuni şi interfeţe, portofoliul ne arată o mare varietate: Pe lângă conectarea cu cablu, utilizatorul poate alege între conectoare M12, M23 şi cu 5-poli. Interfeţele RS422, push-pull şi sinus sunt disponibile pentru encoderele incrementale. Pentru encoderele absolute, sunt disponibile conectările fieldbus pentru Profibus, DeviceNet, CANopen, EtherCAT şi Profinet precum şi interfeţe SSI, BiSS, RS485, analogice şi paralele.

Select Country

Turck worldwide

to top